Cu capul gol

Nisipul era ud, ud si batucit de ploaia furioasa ce trecuse la fel de rapid cum un barbar fura puritatea unei virgine lasand-o pustiita. Aerul era intepator de rece. Talpile-i goale lasau urme adanci si definite, de parca fiecare pas ar fi fost o imbratisare apasata cu malul marii. Marea era muta, avea miscari mici si lente si briza avea o suflare amenintatoare. Deodata se opri. La picioare ii aparu un perete de piatra acoperit in mare parte de muschi. Ridica privirea si recunoscu castelul din povestirile batranului calugar. Umbrele norilor negri invaluiau constructia din secolul 13, peretii erau drepti si se ridicau din stancile de la mal. Abia se zareau cateva ochiuri de geam de-o palma. Semana mai mult a inchisoare, un loc unde cei condamnati pe viata sa isi astepte sfarsitul. Pasi timid pe langa perete, la coltul castelului zari cateva trepte neregulate, aceeasi piatra nefinisata si invechita de timp le defineau iar smocuri de iarba se inghesuiau in fisurile deja evidente. Urca. Ajunse in fata unor porti din lemn vechi, negru, cu multe crapaturi si un lant gros si ruginit ce inca fereca castelul..