RE, b

Trupul ii amortise, isi stranse mai tare salul in jurul ei. Isi dorea sa adoarma dar frigul si imaginile intamplarii ce ii schimbase intregul curs al vietii, i se intiparisera in minte si o fortau sa ramana constienta.

Cu 3 zile in urma, soarele inca incalzea toamna tarzie. Era duminica. Se trezi devreme. Membrii familiei ei numeroase inca dormeau. Mai arunca cateva surcele pe jarul nestins din soba, si puse pe foc,ibricul ei preferat. Deschise borcanul de cafea. In camera se raspandi aroma atat de ademenitoare a diminetilor ei preferate. Privi ibricul si isi aminti ca atunci cand il primise in dar de la bunica ei inca se mai zarea culoarea lui initiala, rosie. Acum avea o culoare asemanatoare carbunilor din soba pe care preparase cafeaua de atatea ori. Arunca cateva lingurite de cafea in ibric si il lua de pe foc. Respecta intregul ritual de mestecare al cafelei, apoi turna in ceasca.
Privi afara. Valurile marii parca ii sopteau inca cuvinte de multumire. Ioanna se mutase langa mare cu 3 ani in urma, lasase totul; un oras mult prea agitat si murdar,un servici ce ii rodea orice urma de simtire, o casa mica si inghesuita plina de lucruri fara valoare adunate de-a lungul timpului.
Vanduse casa cu un pret mai mult decat exagerat. Erau multi cei care erau dispusi sa plateasca mult si nejustificat doar ca sa locuiasca in acel oras, magnet pentru tinerii visatori.
Cu acei bani planurile ei incepeau sa prinda contur.

RE, a

Avea picioarele vinetii, aerul umed era atat de patrunzator incat isi dorea cu disperare sa poata intra in castel. Castel, ce mult spus, acel bloc compact de piatra, fara vreo urma ca cineva ar fi apelat la creatie atunci cand l-a construit,cu acele ferestruici ce abia lasau lumina sa patrunda, acele porti ce parca-ti transmiteau sa stai departe.
Incet se lasa noaptea, incepu sa traga puternic de porti, un scartait puternic rasuna in linistea sinistra a amurgului iar sunetele lemnului batran deranjat se propagau in ecouri.
S-a razboit cu poarta castelului mai bine de o ora. Muschii mainilor se inclestasera, picioarele-i amortisera, gandurile-i erau sacadate cu zvacniri stridente, cereau odihna.

Se lasa in pragul portilor, se stranse, isi rezema capul in lemnul ud si atipi. Parca inca se mai deslusea un ultim ecou..

Cu capul gol

Nisipul era ud, ud si batucit de ploaia furioasa ce trecuse la fel de rapid cum un barbar fura puritatea unei virgine lasand-o pustiita. Aerul era intepator de rece. Talpile-i goale lasau urme adanci si definite, de parca fiecare pas ar fi fost o imbratisare apasata cu malul marii. Marea era muta, avea miscari mici si lente si briza avea o suflare amenintatoare. Deodata se opri. La picioare ii aparu un perete de piatra acoperit in mare parte de muschi. Ridica privirea si recunoscu castelul din povestirile batranului calugar. Umbrele norilor negri invaluiau constructia din secolul 13, peretii erau drepti si se ridicau din stancile de la mal. Abia se zareau cateva ochiuri de geam de-o palma. Semana mai mult a inchisoare, un loc unde cei condamnati pe viata sa isi astepte sfarsitul. Pasi timid pe langa perete, la coltul castelului zari cateva trepte neregulate, aceeasi piatra nefinisata si invechita de timp le defineau iar smocuri de iarba se inghesuiau in fisurile deja evidente. Urca. Ajunse in fata unor porti din lemn vechi, negru, cu multe crapaturi si un lant gros si ruginit ce inca fereca castelul..